Category: proiect

  • Festivaluri

    Așadar, în ordinea cronologică:

    Gărâna Jazz Festival,  sâmbătă, 18.07. Ne-am dus cu Anda și Nelu, via Văliug. Planul era să plecăm suficient de devreme din TM ca să apucăm o baie și un grătărel pe lac la Văliug, apoi să ajungem în Gărâna cam când începe muzica. ERR… WRONG! În primul și-n primul rând, am plecat cu mai mult de 1h întârziere din cauza lui je, care, ca un pulete de liceu, a băut 3 beri și un rom cu cola în seara precedentă, și a borât toată noaptea. Sincer, îi suspectez pe ăia de la Ursus de bere cu chimicale, și pe ăia din birtu’ subteran Taine, de ventilaţie inexistentă. Dar astea sunt scuze-pateu, esenţial rămân stomacul meu pungă și realele dificultăţi de a sta pe picioare sâmbătă dimineaţa.

    În fine, ajungem la Văliug, călcăm în picioare și cauciucuri masele de cocoalari, găsim un loc de parcare la dracu’ pe undeva, ne așezăm pe un ponton cu restaurant și loc de baie, aprindem o ţigară, comandăm păpică și beuturi, mai fumăm o ţigară, comandăm păpică, … wtf dude?! Da, în momentul ăsta ar fi trebuit să ne ridicăm, atunci când, după juma’ de oră a venit vaca aia să ne refacă comandă, că pasă-mi-te au pierdut prima variantă prin bucătărie. Booon, mai fumăm. După vreo oră vine vaca: “Știţi ciorba de văcuţă comandată de Dvs. acum se face. Vă mai sevesc cu ceva până atunci?”. Cum pula mea nu ne-ai zis de la început, gândesc, dar zicem cu toţii: “OK, aduceţi doar felul 2”. Și mai aprind o ţigară. Mi-era deja foame, începusem să-mi revin și nici nu făcusem încă baie!!! După vreo oră și 40 întrebăm: bun, cum stăm cu felul 2? Vaca cică “acum l-au pus pe grătar”. DE-ACU’ 4J DE MINUTE?!???!?! MUE MAH! Plecăm nervoși la baie și, trecând pe lângă bucătărie, Mădă aude: “Nu le mai pune pe grătar că ăștia pleaca”. Tot ea a fost cea care, după 15 minute de stat acolo, a zis că nu-i de stat. Restecp!

    Apucăm să ne bălăcim într-un final și, înfometaţi, urcăm la Gărâna. Unde, sürpriză, toate pensiunile au stand jos în poiană, la festival, și nu mai servesc păpică ÎN pensiunea propriu-zisă! Batem străduţa principală cu morţii și răniţii-ntre dinţi și cristoșii la-ndemână, poate-poate dăm peste cineva care mai gătește în sat, și reușim după -din fericire- puţină căutare. Mâncarea e exact ca la mama acasă, exact mai exact ca mâncarea de duminică, când eventual trec și rudele în vizită. Ciorbă acră și cu mulă carne și legume, șniţele de vită ușor uleioase, pireu și salată de varză. Miam! Să purcedem spre festival!

    <b>Bonus:</b> Un apus din alt weekend că era deja prea mult text
    Bonus: Un apus din alt weekend că era deja prea mult text

    Am ratat cam tot Platonic Band, dar am auzit practic întreg recitalul din sat, pentru că scena e orientată în direcţia aia. A sunat fain, din câte îmi dau seama. Dar noi am ales ziua asta “pentru chitaristu’ ăla american, dacă tot mergem până acolo”. Nu puteam sta decât o zi, din motive pecuniare. Ignorant fiind (adică ascultător ocazional de jazz, nu cunoscător de biografii și istorioare cu și despre interpreţi), nu auzisem de vedeta anunţată a festivalului, John Abercrombie, până acum. Nici tatăl unui prieten, de meserie chitarist de jazz, londonez de zeci de ani, cunoscător al scenei, nu prea auzise. Dar nu contează, show-ul a fost de o rară calitate. John al nostru, împreună cu mai tinerii acompaniatori la tobe și contrabas, au prestat vreo 2h un jazz “de la mama lui”, fără voce, tehnic, liniștit, ritmat, curat și relaxant. Mi-au plăcut foarte mult!

    Ca bis la bis-ul lor, a venit furtuna, chiar când au terminat să cânte! Anunţată de vreo jumătate de oră de fulgerele din zare, ruperea de nori a risipit instantaneu toată populaţia de le festival. Atâta ploaie nu am mai văzut de ani de zile, cu vânt foarte puternic, fulgere babane și tunetele de rigoare. Noi am avut noroc să ne adăpostim într-un cort solid și etanș a unor dudettes anglofone care vindeau tricouri, hamace, alte mărunţișuri și ceai cald. Mersi de găzduire! Scăpaţi uscaţi după două ore de izolare în cort, ne-am hotărât să ne întoarcem la TM, că oricum planul era să revenim după concerte. Poiana era îmbibată cu sute de milioarde hectolitri de apă, era greu șă pășești în siguranţă, iar repunerea în funcţiune a sculelor de făcut muzică ar fi durat nedefinit de mult. Așa că am încheiat atunci aventura gărâneză de weekend.

    Trecem la Festivalul Peninsula, 24-26 iulie. Era și pe 23, dar nu ne-am putut lua mai multe zile libere. Vineri a fost cocălărime la greu! Motivul: Tiesto. Acum nu știu cum arată un set Tiesto la Ibiza, de exemplu, dar publicul care s-a adunat aici lasă multe de dorit. Și glumit! Am văzut colecţia toamnă iarnă de tricouri cu sclipici de puta madre, cu Italia, cu burtă D&G, am putut intui următoarele trenduri de lanţuri dă haur și blugi rupţi, maieuașe pă piele solarizată sau săndăluţe cu toc de 15 prin praf, pământ și noroi. Dar mă opresc aici, îmi place să cred că nu-s judgemental :)

    Am mai văzut Vama (gay!), Neo (prea electro pentru gustul meu), Sarmalele reci (decent; nu sunt fan, dar au sunat bine), Ultimul rând (punkrock pretty cool), Balkan Fanatik (un fel de Zdob și Zdub ungurești, dar mai sk și mai hardcore, foarte mișto și recomandabil!), Gojira (foarte minimal sau cum i-o spune genului, dar sună fain) și, firește, Tiesto. Un DJ olandez din top 5 mondial, foarte priceput, de altfel, dar cu un public românesc precum cel descris mai sus. N-am stat la tot set-ul, dar mie mi-a plăcut (a remixat inclusiv Coldplay sau Killers). Mai ascult în mașină muzică de-a lui și chiar eram curios să văd live ce face. A fost OK, dar am plecat repede acasă, să nu nimerim pe-acolo printre ghiolbani beţi.

    Sâmbătă am avut/văzut: OCS și Iris (nimic notabil), Richard Dorfmeister și un MC zvăpăiat (techno old-school) și o serie de formaţii românești, maghiare sau austriece care nu prea mi-au plăcut. Atracţiile serii au fost Primal Scream și Nine Inch Nails. Primii, scoţieni de origine, sunt cam zgârciţi și cu muzica. Deși numele lor sugerează rock sălbatic, ei sunt de fapt cam lălăiţi, iar solistul nu arată nici pe departe cum te-ai aștepta de la un front-man al formaţiei cu un astfel de nume. Știam asta din videoclipurile văzute de-a lungul timpului și mi s-a confirmat și live. Au încheiat seara (pentru noi, că n-am stat la DJ-seturile din noapte), NIN. Nici de ei nu-mi place în mod deosebit, dar pe scenă sunt foarte buni. Mi-a plăcut show-ul (poate cu prea multă lumină – v. poza), sunetul a fost foarte bune, rock bun de tot. Dar tot n-o să-mi cumpăr vreun CD de-al lor.

    NIИ live

    Ultima zi a adus de fapt motivul pentru care am venit la festival: The Prodigy! După câteva ratări spectaculoase în ţară și la unguri, am reușit amândoi să-i vedem, într-un final! Până la ei am mai văzut Viţa, Timpuri Noi, Freestylers și Tankcsapda (un fel de Green Day unguresc și mai rockuitor, mijto chiar) care toţi au cântat bine, numai că noi eram nerebdători să vedem Prodigy! Și i-am văzut. A fost pizdă.

    Total: 78103 km

  • Placebo live

    Sunt formaţia preferată a lu’ Mădă, așa că am fost și eu curios să-i văd live, ca să mă lămuresc ce-i cu ei. Pe CD sună uneori bine, alteori ciudat, asta știam eu înainte. Așa că mi-am făcut temele (ascultat albume, cumpărat bilete pentru concertul din București, enervat cu legăturile proaste de tren, mulţumit Mădă pentru găsirea celei optime) și am hotărât că merită văzuţi.

    Drumul a fost oribil: tren duminică dimineaţa la 07:00 – 8h pe drum, București Nord, concert de la 19:00, tren înapoi la 00:00, duminică spre luni, București-Băneasa, întârziere 1h20. Noroc că ne-a ţinut Geo companie toată după-masa, săr’na!

    Lcaţia era deja clasică pentru noi: Romexpo, betoanele de la B’estfest. Normal că abia spre ora 20 a urcat formaţia din deschidere pe scenă: australienii “Expatriate”, care au prestat un alt.rock frumos, curat, onest; mi-au plăcut.

    Placebo au intrat pe scenă fix la apusul soarelui, că doar albumul proclamă un “Battle for the Sun”! Și de la primul riff am ridicat o sprânceană: de pe scenă curgea ceva total diferit de indie-glam-rock-ul pe care îl așteptam. Instrumentaţie mai rapidă, mai agresivă, coerentă și în forţă. Era rock curat! Și așa au ţinut-o toată seara. Noul tobar, sosia blondă a lui Travis, lovește arsenalul din dotare de parcă ar vrea să se surpe scena sub el, iar Brian Molko s-a afișat foarte vorbăreţ și volubil, cu vocea în mare formă și corzile vocale stimulate de lipsa interdicţiei de-a fuma pe scenă. Da, pentru ei e mișto că aici se poate așa ceva, pentru că în Anglia “ţi se ia încet-încet fiecare bucăţică de libertate rămasă”.

    Au avut și bis, și bis-bis, au fost entertaining, comunicativi, expresivi și bine pregătiţi, adică adevăraţi rock-stars, departe de imaginea  gay-sinucigașă pe alocuri autopromovată. Mă bucur că i-am văzut, mă bucur și că Mădă a fost la fel de încântată de noua abordare muzicală a lor!

    Total nou: 76956 km.

  • Nimic despre fotbal.

    Târgu Jiu are un stadion mic și comunist. Acum și cu scaune lipsă.

    Coloana Infinitului a fost recent recondiţionată, poate excesul de zel al miliţiei locale ascunde năzuinţa spre un buget local mai mare. Cu vreo 70000 lei.

    Poliţiști comunitari grăsuni, cu veste galbene, nu sunt garanţia asigurării siguranţei într-un meci de risc ridicat.

    Mi-a plăcut Poarta sărutului.

    Velcea o fi bun la Soccer Manager, iar jucătorii sunt, de vreo lună și un pic, fix de valoarea câtorva pixel inerţi de pe ecran.

    Am întâlnit olteni de treabă. Dar erau din Craiova! Pentru ei era mai clar decât pentru alţii că unii oameni au venit pentru fotbal la Gorjî.

    Lui Balaj nu i-a prins bine recenta oprirea de la delegări.

    Sunt curios dacă minunata biserică ortodoxă de pe axa Poarta sărutului – Coloana infinită era acolo când maestrul Brâncuși a ridicat spectaculoasele lui sculpturi! Aș tinde să cred că nu, pentru că mi s-ar părea firesc să stau pe un scăunel al Mesei tăcerii și să pot vedea spre Poarta sărutului cum se topește în zare infinitatea coloanei fără sfârșit. Sau greșesc, sincer nu stiu.

    Proastă decizie de-a fura de la niște orgolioși încăpăţânaţi precum bănăţenii, care au un și mai mare căpos la club. S-au găsit, veţi spune. Se merită reciproc. În mod cert! Și eu sunt greu de cap și mă uitam sâmbătă în gol spre gazon, nu-mi venea să cred cu cât tupeu ne dezavantajează! Cu premeditare.

    Poli nu va mai prinde vreo finală sau vreun podium de campionat în era Sandu sau Iancu.

    Era să iau amendă de milioane și, probabil, interdicţie pentru NIMIC!

    Timișoara – Tg. Jiu: vreo 250 km. Distanţa dintre fotbalul românesc și cel din vestul Europei tinde spre infinit.

    Interese, profitori, valize, brichete, comisii, slugi, pariuri sportive, DeNeAuri, controverse, ȘOCANT!, update, limbrici, manele, fiţe, mașini sau ratări din 6 metri. Aici m-a luat valul, lucrurile astea SUNT fotbalul românesc.

    Doar un star rock poate apărea muci la TV fără ca lumea să-l facă un beţiv penibil.

    Te fură? Faci echipă care-ţi dă 5 goluri pe meci! Am ţinut câteva scaune ocupate, ne așezăm aici la masă să discutăm chestia asta mai în detaliu?

    Nimic din ce am trăit la finala Cupei României nu are vreo legătură cu fotbalul.

    Total nou: 75836 km.

  • Sighișoara

    Spre stupoarea maselor, nu văzusem niciodată Sighișoara, până weekend-ul trecut. M-am scos cu Mădă, care e născută la fix 63 km de vechea cetate și, la fel ca mine, n-o vizitase până acum.

    Așadar, mulţumind gloriosului Stat Român pentru nolie zile de sărbătoare legală (Rusaliile), ne-am planificat o ședere prelungită la Târnăveni + o zi de vizitat cetatea medievală a Sighișoarei. Ca niște turiști ignoranţi care suntem, ne-am limitat fix la vechea cetate, fără a mai verifica dacă sunt în afara zidurilor și alte obiective vizitabile.

      

    Surpriza plăcută pentru amândoi a fost ordinea și curăţenia de pe străduţe. OK, ne așteptam la așa ceva, dar micile detalii esenţiale au ieșit de fapt în evidenţă: toate casele vechi renovate și îngrijite, restaurante și magazine în ton cu “peisajul”, suveniruri civilizate (ft puţin kitch!), punct info turistic și plăcuţe de informare în dreptul obiectivelor interesante. Orășelul vechi era curat, asta în ciuda sfârșitului de săptămână eminamente turistic (era plin de autocare cu turiști români și străini, grupuri de elevi, moși englezești sau familii nemţești) și mi-a plăcut atitudinea chelnerilor și a vânzătorilor ambulanţi. Rutina turismului i-a învăţat să fie civilizaţi și zâmbitori! 

     

    De văzut, am văzut multe faţade, pentru că majoritatea obiectivelor turistice erau închise pe motiv de sărbătoare oficială. Chestia asta m-a deranjat oarecum, pentru că străduţele erau pline-ochi de posibili plătitori de bilet. Se putea intra doar în biserici, dar la cea a mănăstirii era slujbă, așa că am rămas cu biserica din deal (2lei intrare, cu ghid). Am urcat acolo pe scara acoperită, ca orice turist care se respectă și, la fel, ne-am întrebat dacă elevii liceului german fac asta zilnic, sau o iau pe “scurtătură” pe str. Scării.

    Mi-au plăcut mult turnurile breslelor, cu toate că nu le-am văzut pe toate, și barul pensiunii de lângă turnul croitorilor! Atenţie la băuturi și sucuri, sunt scumpe peste tot, dar mâncarea e totuși rezonabilă.

    A fost o zi excelentă, am plecat liniștiţi și binedispuși din Sighișoara, cu datoria deschisă de a vizita și micile muzee și restul de turnuri altă dată.

     Total nou: 75249 km.

  • 1 Mai, continuare

    Booon, am reușit să termin albumul de pe picasa. Captions, tags, maps, slectat doar 500 dintre cele 900. Sunt și câteva filmuleţe pe youtube, de la acvariu și fântâna magică. Chestiile astea mi-au luat 2 zile, așa că faceţi bine și clickăiţi pe ele!

    Cu ocazia asta am descoperit și minunata hartă picasa. E un lucru excepţional și îmi pare rău că nu am descoperit-o până acum, pentru că presupune atâta răbdare și bilileală, încât era s-o iau razna. N-o să iau albumele vechi din urmă ca să le adaug așa ceva, dar pentru Barcelona ’09 am făcut harta completă și îmi place foarte mult cum poţi naviga pe străzi, mai ales în Satellite view!

    Total revizuit pentru ultimele luni: 73873 km.

  • 1 Mai

    Anul ăsta am schimbat micii la roată și manelele din portbagaj cu niște chestii-treburi ușor mai rafinate. Recte, am fost pentru câteva (4) zile la Barcelona, cu ocazia zilei libere a muncii.

    Lucrez acum la poze și filmuleţe; upload-uri în curând, iar Mădă mă ajută cu textul. În orice caz, a fost un reset binevenit și ne-am simţit în largul nostru într-un oraș multicultural, cosmopolit și poliglot (în limita în care știu și spaniolii engleză).

    Total (povizoriu): 71977 km.

  • Lumeee, lumeee!

    M-am scoborât din vârful Apusenilor să mă laud cu un sejur de vis în cătunele de lângă peștera Scărișoara. A fost foarte fain, 5 zile într-un decor de povești! Vă las cu poze și promit c-o să mai scriu.

    From Revelion 2009

    Toral nou: 67687 km.

  • Culesul strugurilor

    Îmi place toamna. Îmi plac culorile, aromele din aer, fructele, zilele alea calde când te bucuri că poţi ieși încă în tricou, fentând iarna încă o dată, sau atmosfera aia de început de an școlar (nu, n-am uitat-o!). Și îmi place la nebunie mustul proaspăt!

    Flashback în anii ’80: bunicii mei din Timișoara aveau în jurul casei 2-3 butuci de vie care făceau câteva zeci de kile de struguri negri în fiecare an. Erau din ăia buni, cu coaja groasă, doi sâmburi mari și miez de consistenţa mucilor. Gustul era exceptional, n-o să-l uit ever!

    Revenind, weekend-ul trecut am fost la Mădă (și) ca să ajut la culesul viei. Ai ei au la grădină câteva rânduri serioase de vie, cu struguri de mai multe soiuri. Majoritatea sunt cei roșii pentru vin, apoi cei albi, și câţiva butuci roșii și albi cu struguri de masă. În total am cules sâmbăta trecută vreo 500kg de struguri, dar nu am reușit în 5 să “rezolvăm” via. Mai rămăseseră strugurii pentru vin alb, care sunt răscopţi și se scutură ușor din ciorchine, deci necesită atenţie sporită.

    A fost o zi superbă de toamnă, caldă, liniștită, mirosind a natură și, fireșteâ„¢, a struguri! Deci, un alt weekend reușit și relaxant. Acum, revenit în aglomerata și uneori enervanta Timișoara, trebuie să pun la cale următorul milestone din viaţă: mutarea Mădălinei aici! Adică renovat apartamentul din care încă nu mi-au plecat chiriașii, cumpărat aragaz, mașină de… vai mi-e rău deja! Sper să nu dureze prea mult!

    Total nou: 66230 km. (cu 2 drumuri consecutive TM-Târnăveni numărate)

  • Fuga de betoane

    Dacă aș putea să fug în fiecare weekend din oraș, așa cum am făcut-o săptămâna trecută, cred ca micile căcaturi zilnice, precum traficul sau mizeria, mi s-ar părea… și mai de căcat într-o ţară cu așa mult potenţial, dar cu oameni posaci și nepăsători.

    Revenim: am fost la Geoagiu Băi. Mădă are un unchi acolo, care are, printre altele, și o livadă de pruni ce trebuie debarasaţi de fructe în fiecare toamnă. Așa că ea (Mădă, nu livada) a stat tot weekend-ul în vizită acolo, ca să ajute împreună cu părinţii ei. Eu m-am înfiinţat duminică pe la prânz pe o căldură mai degrabă de iulie, decât de mid-september.

    Staţiunea arată bine, spre sincera-mi surprindere. Hoteluri renovate, viluţe, pensiuni, terase. Ștrandul pare curat, dar din păcate nu am apucat să fac baie. În schimb ne-am plimbat pe străduţe, prin pădure și la băile romane. Habar n-aveam de ele, dar sunt vestigii foarte bine păstrate.

    Apoi, ca să obosesc definitiv, Mădă m-a dus la cascadă. Nici de asta n-aveam habar! Dar e frumoasă și abundă de vegetaţie cu “look” tropical. Dacă nu mirosea așa tare a ape termale, chiar puteai să te imaginezi într-o ţară tropicală. Căldură și umezeală era.

    Am uitat să vă spun când am fost ultima dată la Geoagiu:

    1987

    Seara: mașină și direcţia Timișoara. A urmat o săptămână liniștită, cu Mădă all day la mine și Plai pe weekend.

    Total nou: 64912 km.

  • Festivalers

    Vara asta am avut concediu fragmentat în funcţie de festivalurile la care am vrut să merg cu Mădă. Dacă Peninsula și B’estfest erau certitudini, Rock la Mureș și Plai au apărut ca idei pe parcurs. Până la Plai mai e ceva, dar open-air-ul de la Periam Port tocmai s-a săvârșit, așa că:

    Rock la Mureș, ziua 2 din 2

    (more…)