Mi l-am petrecut cu Mădă și a fost super toată săptămâna before/after! Am râs, am spălat vase împreună, am stat la grătar, am râs de alţii, mi-a stat în dreapta în mașină, am stat lângă ea tot timpul. Am fost veseli, degajaţi, naturali, fără griji, așa cum ne doream să fim.
Ne-am simţit mult prea bine ca să mai stric acum farmecul cu povești. Am doar poze
și kilometri; 1100 în plus.
Total nou: 45206 km
La mulţi ani! chiar și anonimilor care mă citiţi
Un fel de “ZZZ – Judgement of the Ni-Mh Legion” sau “Thunderbolts of Excrutiating Death 3”
Made in China, firește! :D
Costel Speranţă să moar-ă mama! Cînt la nunţ, boteze, daturi \ luaturi de șpăgi, colori roși la zemafor șî coz la casî pîn hipermarcheturi, mîâncam-ia-i!
România a fost la MTV EMAs și și-a luat-o la caca de la niște albanezi parcă… Nașpa, ce să zic? Mare păcat de așa o mare campanie de mare mediatizare a măreţei ocazii da-a da un mare vot dacă ești mare român! Și acum ce se întâmplă, dacă voturile n-au contat? Fiecare dintre fraierii care am votat, nu mai contăm? La ce?
Tare am impresia că uebmastăr-et-mtv-punct-ro e, în timpul liber, e și grafician la România Mare, sau invers, nu se știe exact. Și mai am o impresie: MTV-mamă s-a molipsit de la MTV-ro, adică a devenit foarte nașpa, pentru cât de nașpa au fost premiile astea. Zic alţii, eu nu m-am uitat din cauza mailului de mai sus. Și nu l-am văzut pe solistu’ (sau unul dintre ăia) de la Firma cu pantalonii în vine. Oh snap :| Și păreau promiţători băieţii, muzical vorbind.
Hell Unit on tour continuă :D Cum ne-am hotărât să mergem în cât mai multe deplasări cu Poli, weekendul trecut am fost din nou pe drumuri, combinând deplasarea cu o scurtă vacanţă. Etapa s-a jucat la Mioveni și noi n-am gândit să ne cazăm “aproape” de stadion. Adică în Capitala culturala a Europei pe 2007. Așa a ieșit un vineri-duminică agreabil și relaxant.
Ne-am stabilit cartierul general în Sibiu iar sâmbătă după-masa am mers la meci, lângă Pitești. Jocul a fost slăbuţ, Poli mai are de lucru dar mi-e ciudă că n-am câștigat.
 
Din păcate, nu am participat la vreun eveniment din programul propus de organizatori, dar vremea superbă ne-a dat voie să ne plimbăm în liniște prin Piaţa Mare și pe străduţele înguste ce înconjoară zona. Ce-mi place foarte mult e decenţa cu care fiecare magazin de la perterul caselor vechi și-a expus logo-ul. Chiar și “vodafone” e scris cu litere din cupru, în acord cu nuanţele clădirii în care se află.
Duminica a fost de departe cea mai faină zi de ceva timp încoace, din simplul motiv că cea mai tare fată din lume a reușit și ea să ajungă la Hermannstadt. Ne-am trezit devreme, ne-am plimbat printre căsuţe vechi, am sorbit o cafea, am povestit, am tăcut sau am fumat. Lucruri pe care le-aș face în fiecare duminică, oriunde s-ar nimeri să fiu.
 
 
Începe să-mi placă programul ăsta cu deplasări la sfârșit de săptămână! Chiar dacă de data asta, atât fotbalul cât și cultura au fost cam puţine, minivacanţa a avut un efect liniștitor și revigorant asupra tuturor care ne-am adunat în Sibiu pentru un meci la Mioveni.
Sunt luni bune de la ultimul calcul, așa că am luat o foaie și un pix și am pus cap la cap distanţele parcurse în ultimul timp:
– STG – TM: 2400km (în sesiune) + un drum la final: 1200km
– STG – Rotterdam – Amsterdam – Stuttgart: 1322km
– STG – Barcelona și retur: 2536km
– STG – München: 450km
– STG – Heilbronn: 110km
– STG – Strasbourg – Baden-Baden – STG: 336km
– STG – Karlsruhe: 316km
– TM – Baziaș (de 2 ori): aprox. 750km
– TM – Bucale via Defileul Jiului: 1080km
– TM – Wien (MetallicA*, baby!): 1134km + vreo 60 ocolire degeaba pt a nu vedea Prodigy la ceva festival din Ungaria
– TM – CJ: 658km, worth every cm!
– delegatii de când m-am angajat: 2buc. TM – Babenhausen (Hessen), DE via Frankfurt/Main; cu diferite ieșiri de weekend la Aschaffenburg, Darmstadt și Frankfurt, total aprox. 5566km
Intermediar: 15518km
Total nou: 36768km.
*cam obosiţi, James gras, dar they rocked oricum!
Și mă-ntorc cu o dilemă:
Azi am primit coșuri de gunoi diferenţiate la birou: gri cu găurele și sac de gunoi, pentru… gunoi, negru fără găurele sau sac, pentru “Hârtie & Carton” (citez inscripţia de pe dânsele), respectiv mare, galben, cu capac din ăla care se învărte, pentru “Plastic”.
Sursa nelămuririi mele fiind enunţată, now picture one sleepy monday morning, cafea slabă și o umbră de cearcăne sub ochi. Scot pachetul nou de ţigări din geantă și, după juma de minut, rămân cu problema în mână: folia de celofan din exteriorul pachetului merge clar la Plastic. Cu timbrul am unele dubii, că are holograma aia, dar îl arunc totuși la hârtie, dar folia din interior?! O parte hârtie, o parte aluminiu. De vis :| Și acum ce fac?
PS: Care birou, ce job nou, unde, câţi ani am, cât am câștigat la loto, toate în curând, că am iar poftă de scris :D
Recunosc că m-a atras line-up-ul, dar m-am dus cu o doză mare de scepticism la București. “Ce poate să iasă dintr-un festival organizat în România?”. Din fericire, am fost contrazis fără drept de apel. Organizarea a fost impecabilă, de la plata cu fise, la toaletele arhisuficiente și standurile generoase de bere, totul a fost bine pus la punct. Un minus pentru micile probleme de sonorizare, dar oricum, impresia generală e una absolut pozitivă. Să trecem la subiect: (more…)
Din lene excesivă, consemnez trei lucruri de-o dată:
– Concert Niște Băieţi în Bunker
Mi-e ciudă că a fost în acceași seară cu România-Slovacia. Chiar și în birtul unde au cântat s-a proiectat meciul, așa că am așteptat o oră jumate în plus. Dar nevermind, cântarea a fost super tare! Băieţii fac cover-uri skapunk după șlagăre vechi, solistul are voce excelentă și instrumentaţia e pe măsură. Am sărit, am cântat până am răgușit, m-am moșit cu sticla de bere în mână (duș pt restu’, am uitat s-o las pe masă :D ). N-a mai contat lumea puţină sau repertoriul restrâns; m-am simţit super, a fost ca la un chef din liceu. Mai vreau!
– Deko Cafe, de data asta în aer liber și cu doar 2 reprezentanţi
D’arc a făcut 5 anișori, sărbătoriţi cu party 24h și show de stand-up. Singura chestie, pe care nici băieţii de la Deko n-o știau: scena era amenajată pe terasa d’arc din Unirii. Respectiv, loc public, în contradicţie cu repertoriul licenţios al trupei. Până la urmă totul a fost OK și am auzit surprinzător de multe poante noi, dat fiind intervalul scurt de la ultimul show la care am fost. S-au abţinut ei să înjure, au prestat pt prima dată în public, dar a ieșit bine. După, am mai băut un păhărel cu ei, am mai povestit, ne-am mai uitat după femei, cu Teo. Și am ajuns iar beat acasă.
Bonus: Costel n-a mai avut voie la Timișoara, din cauza serii de data trecută! :) Au fost doar Vio și Teo. Ultimul ne-a și “mulţumit” pe scenă pentru turneul din seara respectivă.
– Nintendo wii
Flavius pleacă să lucreze în Germania, motiv pt care ne-a tot chemat la el să “sărbătorim”. Ne-am adunat până la urmă sâmbăta trecută și, în loc să ne îmbătăm ca porcii, ne-am îmbătat average și n-am jucat toată noaptea wii. Trebuie să spun blod și italic: wii e foarte tare! Poate și pentru că i-am bătut pe toţi la tenis :D Care a fost și atracţia serii; am mai jucat și alte chestii (box, de ex. dar e cam greoi și obosești ca un sclav) dar tenisul a fosr rupere! Cred că am rezistat mult peste o oră neînvins. I am the king of wii tennis! :> Dar am și acum febră musculară în tot braţul stăng, și la un mușchi de care nici nu știam, în dreptul rinichiului drept, pe undeva :) Nu contează, a fost faină seara, cu toate că alţii nu sunt de acord. :P
Sunt fan al Politehnicii Timișoara. Echipa de fotbal, nu instituţia. De mic am învăţat că e simbolul care-mi reprezintă orașul, că e diferită și că luptă corect. Suficiente motive să ţii cu o echipă.
Mai târziu am ajuns student la Poli în Timișoara. Cam în aceeași perioadă au urcat și poliștii înapoi în A. Câţiva prieteni mergeau în galerie la meciuri, așa că am hotărât să părăsesc tribuna și să merg să cânt în peluză. Microbul m-a prins înainte de începerea primului meci la care am stat la Sud. Știu cântecele, nu ratez nici un meci când sunt acasă, am fost și în deplasări, am fulare violete, era să-mi iau și teniși așijderea. Adică îmi iubesc echipa.
Tocmai de aceea m-am bucurat ca un pruc după semifinala cu Steaua “Chiar se poate! Luăm și noi oare un trofeu după 27 de ani?”. Apoi au venit meciurile jalnice cu Craiova, uta și Vaslui. Începusem să am mari dubii.
Dar mi-am făcut treaba, am vopsit bannere mai departe cu fetele și băieţii din grupare, m-am ars la soare pe stadion în ziua meciului, lipind pe sute de scaune foliile pentru coregrafie. Prin urmare, m-am prezentat cu mari emoţii la ora 18 pe stadion, meciul fiind de la la 20:45. Dar după 10 minute de joc știam deja un lucru: “nu avem cum să câștigăm!” Spre dezamăgirea și supărarea tuturor, jucătorii aduși pe bani grei la Timișoara nu au fost în stare de nimic. Dacă un junior de 19 ani, cu salar de 1500 pe lună, e singurul care se remarcă într-o finală, păi atunci să nu mai văd vedete la echipă! Oricum ne făceam de râs în UEFA.
Sper că sezonul viitor vom avea parte de jucători mai motivaţi, altfel iar rămânem cu buzele umflate. Și e păcat, că la noi “nu se discută, se iubește!”
(poze de la meci)