Constatam nu demult că blogul ăsta nu a fost niciodată cu mult mai mult decât unul de călătorii și poze. Ceea ce nu e rău, pentru că asta am și vrut iniţial: să dau paste unei povești gata scrise atunci când mă întreabă lumea “Bă, cum a fost acolo?”. Dar ca să ajung “acolo”, trebuie să am bani. Timp îmi fac, dar bani trebuie și dacă mergi cu nașu’ pe personal.
Partea tristă e că pișatu’ ăsta de criză chiar ne-a afectat. De fapt mai mult pe Mădă, că eu am avut chiar o mărire prin ianuarie, dar ea lucrează pe gratis de 6 luni de când e în Timișoara. A încasat doar 300 lei și 150 euro, și nu pot să spun că a frecat menta! Drept urmare, întreţinerea, facturile, mâncarea, micile și marile retușuri la apartament (inclusiv centrala ce stă să vină), banii de ţigări și băutură, de benzină, de căcaturi utile prin casă la care nu te-ai gândit vreodată că ar trebui să le cumperi, dar le simţi nevoia când lipsesc, toate astea și diverse alte cheltuieli neprevăzute ne-au înghiţit și ultimul leuţ pus de-o parte, baș c-am mai luat câteva zeci de milioane “împrumut” de la ai noștri, pentru electrocasnice, sau pur și simplu să plătim facturile scadente.
Anul trecut pe vremea asta nu credeam c-o să mă plâng de bani. Stăteam la ai mei, mâncam cu ei, dar cheltuiam doar din salariu și îmi ajungea să mă simt bine. Mi-am cumpărat din banii mei și comp nou sau tv, îmi plăteam mobilul, benzina, ieșeam în oraș sau plecam prin excursii, mergeam la Mădă cât de des apucam. Acum am făcut alegerea logică și fericită de-a ne muta împreună, și e foarte mișto! Doar că devine deprimant când ajungem să mâncăm fiecare cină tot la ai mei, să împrumutăm bani pentru facturi, să rămânem peste weekend în casă.
Totuși, avem un sistem foarte interesant de priorităţi: nu renunţăm la tot ce ne place. Continuăm șă ieșim la beri, chiar dacă mai rar, mai mergem la festivaluri, chiar dacă nu la toate la care ne-am propus, facem câte o excursie, chiar dacă nu am profitat de toate reducerile și ofertele peste care am dat. N-a fost greu să procedăm așa; un calcul simplu ne arată oricând verde-n faţă că nu avem de departe resursele necesare pentru a renova și mobila apartamentul complet, pe gustul nostru (poate nici motivaţia, având constant în minte și varianta ţărilor mai calde, dar asta e altă poveste), așa că am ales operaţiunile urgente și am încercat să le rezolvăm pe alea, ca să ne putem organiza cât de cât cheltuielile. Nu a ieșit chiar cum am estimat, dovada că de vreo 3 luni suntem pennyless deja la o săptămână după ce-mi intră salariul, dar am rezolvat, în mare, treburile urgente din casă.
Dacă terminăm cu centrala până în seprembrie și cumpărăm un frigider nou, mă declar mulţumit. Tot ce-am modificat sau înnoit a fost pe criteriul financiar Ce economii pot să fac dacă iau un din ăsta nou? Simplu: întreţinere mai mică de la centrală și izolarea dormitorului, energie mai ieftină cu aparatură nouă, confort în plus cu patul nou, și restul de briz-brizuri musai-necesare. În rest, am terminat-o cu cheltuielile pe 2009! Mai la toamnă mă pun să zugrăvesc dormitorul (momentan e la amorsă, după izolare) și schimbăm tot aici prizele, lustra și întrerupătorul. ATÂT! Apoi aștept să mă împiedic pe stradă de un sac cu galbeni.
Așa că planul nostru de criză e oarecum în grafic. Doar că nu avem bani. Și ieșim la beri sau concerte. Săptămâna trecută la Peninsula* și acu’ două, o zi la Gărâna Jazz**. Nu pot să stau în casă forevăr doar ca să pun 50 de le de-o parte! Nu pot! Altfel te întorci luni la lucru după un weekend în care te-ai simţit bine. Iţi vine să-ţi bagi mai puţin pula-n ea de situaţie căcăcioasă, rămâi optimist și aștepţi mai calm luna care se termină totuși cu bani la tine în buzunar. Va fi mai bine, nici nu-mi fac griji! Or să treacă lunile astea, poate anul, dar o sa avem și noi banii noștri. PLus că suntem norocoși: avem viaţă socială, nu stăm în chirie, avem mașină (în rate, ce-i drept), e bine. De fapt, par chiar ipocrit că mă plâng acum, dar e prima dată când păţesc în mod repetat să nu am nici bani de pâine în casă, și datorii serioase, așa că am tot dreptul să mă panichez. Dar mă obișnuiesc și nu spun la nimeni. Trece și se rezolvă, optimist am fost tot timpul!
* și ** le voi povesti în postul următor, că ăsta deja se-ntinde!
)
