Lucky charm

Mie îmi place fotbalul. Merg la Poli în galerie, mă uit la Champions League, alte campionate, Europene, Mondiale, etc. Mădă nu simpatizează sportul ăsta. De fapt, cred că-l detestă, pentru că i se pare o acţiune inutilă ca 22 de oameni să fugă după mingea aia, în timp ce alte mii de tâmpiţi îi înjură din tribune. Lucru cu care sunt poate un pic de acord, dar nu e tema acestui entry.

Ideea-i că am reușit s-o conving să vină la două meciuri deja: primul a fost Poli – CFR Cluj 2-1, apoi a fost și la Poli – FC Brașov 4-0. Iniţial reţinută, chiar stânjenită parcă (ţinea cu Clujul), Mădă a mea și-a dat drumul încet-încet. Au apărut înjurăturile printre dinţi, apoi o bucurie reţinută la golul cfr-iștilor (era totuși în peluză), fluturări discrete de fular violet, ca mai apoi să ţopăie la golurile cu Brașovul. Șiiii… a prezis înainte de meci că va fi 4-0 pentru Poli, iar la pauză a spus că golul 3 va cădea aproximativ prin min. 65. Și cam așa a fost! Bine, 4-0 cu un autogol ţine “prezicerea” în picioare. Și palmaresul: 2 meciuri, 2 victorii.

cu CFR, frozen
happy după 4-0

Comments

4 responses to “Lucky charm”

  1. Tamango Avatar

    Aha, deci si voi luati bilete la galerie ca-s mai ieftine, si stati periferic, comod, cu fundul asezat si nu cantati… poate rar… ?!?

  2. Mihi Avatar

    Da, așa-i… not! Eu merg la fiecare meci acasă, în galerie și, de 2-3 ori pe sezon, merg și în deplasare. Și cânt tot meciul. Mădă nu e fan fotbal, dar am adus-o de două ori ca să vadă cum e atmosfera la Poli.

  3. gav Avatar
    gav

    io tin cu cine tine gagicumio.recunosc ca am fost sceptica la inceput-se si vede ca s stanjenita pe stadion da mi se pare erotic ca prietenul meu se agita pt.aia 22 de oameni asa ca ma agit si eu poate poate incepe totul cu o tenta sexuala:>
    si daca nu poli atunci cine?:D

  4. Mihi Avatar

    Așa te vreau! Când câștigă Poli, sunt binedispus ;)