Fuga de betoane

Dacă aș putea să fug în fiecare weekend din oraș, așa cum am făcut-o săptămâna trecută, cred ca micile căcaturi zilnice, precum traficul sau mizeria, mi s-ar părea… și mai de căcat într-o ţară cu așa mult potenţial, dar cu oameni posaci și nepăsători.

Revenim: am fost la Geoagiu Băi. Mădă are un unchi acolo, care are, printre altele, și o livadă de pruni ce trebuie debarasaţi de fructe în fiecare toamnă. Așa că ea (Mădă, nu livada) a stat tot weekend-ul în vizită acolo, ca să ajute împreună cu părinţii ei. Eu m-am înfiinţat duminică pe la prânz pe o căldură mai degrabă de iulie, decât de mid-september.

Staţiunea arată bine, spre sincera-mi surprindere. Hoteluri renovate, viluţe, pensiuni, terase. Ștrandul pare curat, dar din păcate nu am apucat să fac baie. În schimb ne-am plimbat pe străduţe, prin pădure și la băile romane. Habar n-aveam de ele, dar sunt vestigii foarte bine păstrate.

Apoi, ca să obosesc definitiv, Mădă m-a dus la cascadă. Nici de asta n-aveam habar! Dar e frumoasă și abundă de vegetaţie cu “look” tropical. Dacă nu mirosea așa tare a ape termale, chiar puteai să te imaginezi într-o ţară tropicală. Căldură și umezeală era.

From Geoagiu, Băi!

Am uitat să vă spun când am fost ultima dată la Geoagiu:

Seara: mașină și direcţia Timișoara. A urmat o săptămână liniștită, cu Mădă all day la mine și Plai pe weekend.

Total nou: 64912 km.