üüü the wonders of modern technology

Sau “Colegii mei vs Microundele”

La lucru avem câte o bucătărie la fiecare etaj al clădirii. Cu frigider, chiuvetă, mașină de spălat vase, cuptor cu microunde, mese, scaune, rafturi, dozator de apă și geamuri. Cu jaluzele verticale.

Unii colegi nu au cuptor cu microunde acasă, și acest fapt nu e deloc o rușine. Și nici nu mă așteptam să știe cum se folosește. Dar suntem o companie automotive, adică ingineri care, dacă nu au studiat la un moment dat teoria undelor (hai să zicem că s-ar putea să nu fi avut cursul), ar trebui să aibe măcar “simţul” proverbial al inginerului. Dar:

Azi la masă, un coleg și-a introdus pacheţelul de mâncare în cuptor și l-a pornit. La scurt timp am avut parte de scântei și efecte sonore. Colegul se uita impasibil prin gemuleţ. Noi am sărit să apăsăm pe stop. Când am deschis ușiţa, din norul de fum am zărit prima dată o pungă în proces de topire, apoi un șerveţel arzând mocnit în interiorul ei. Același coleg a găsit soluţia: a suflat în șerveţelul care mocnea. Așa că a ars mai departe. Până la urmă totul a fost OK… până și-a scos respectivul sandwichurile din ambalajul sus-menţionat. Stupoare! Erau învelite în folie de aluminiu! Deci de aia am avut artificii… Ca să nu insist asupra mirosului deosebit care se răspândea prin bucătărie.

Am mai păţit ceva asemănător acu’ vreo juma de an, dar de data asta cu domișoara “front desk manager” care a vrut să-și încălzească ciorba în același cuptor. Recipientul pentru ciorbă: borcan de 400ml cu capac de aluminiu, înșurubat strrrrâns ca pentru borcanele de gem. Am oprit-o la timp, altfel exploda mai ceva ca la Brainiac.