Pătrăţele maronii

Am scris ieri un post foarte comico-sarcastic despre capcane pentru șoareci cu Milka drept momeală, dar – prost fiind – nu l-am salvat. Așa că acum o să mă rezum la constatarea acestei stări de fapt, scremându-mă să fiu din nou amuzant:

Firma germană în care lucrez a construit o hală germană în câmpul românesc de lângă orașul meu românesc, oraș cu metehne românești, dar pretenţii germane. În cazul de faţă, problema ar fi întreţinerea clădirii; pentru că, la noi, probleme nu se preîntâmpină, ci se preferă măsuri disperate în ceasul al coișpelea.

Așa că, după ce fabrica a trecut prin invazii de goange, șoareci, greieri, ceva specie de păsări și un maidanez, normal că au revenit rozătoarele! Soluţia? Angajăm urgent specialiștii, nu contează banii, să dispară acum pesta! Așa că fiecare încăpere a mai primit pe inventar câte-o cutiuţă de carton (aka capcană la norme EU), dotată cu o gaură, podea lipicioasă și momeală în capătul celălalt. Daaaaar! momeala e exact cea mai fină ciocolată din cel mai tandru lapre alb ca zăpada de pe K2 amestecat cu lingura din cel mai fibros lemn ţinută de cel mai urs dintre urși, prieten la cataramă cu vaca mov și marmota sâsâită, care trăiesc într-o armonie continuă preparând cu dragoste desertul mult râvnit (și și-o trag ca chiorii cu cârtiţa aia cu dioptrii).

Tablou de rentabilizare a muncii: 3 “deratizatori” cu tot echipamentul de rigoare și protecţie pe ei. Unul despachetează cutiile-capcană, un altul desface baxul de ciocolată, apoi rupe un pătrăţel de ciocolată dintr-o o oarecare tablă de ciocolată și o plasează în poziţia destinată momelii, în timp ce #3 închide capcanele. Că deh, clientul lor e german de data asta. Eficienţă maximă și materie primă de calitate!