În sfârșit văd și eu roadele a 18 ani (and counting) de școli: salariul meu decent (exlusiv datorită scutirii de impozit, altfel nu era situaţia chiar așa de roză) îmi permite să-mi achiziţionez un bun necesar și generator de alte n cheltuieli: o mașină. Și ce mașină nouă, în rate, poate să-și cumpere inginerul debutant? Logan, firește. Sărim aici peste factorii care au dus la această decizie. Contează doar că sunt mulţumit de alegere și văd mașina doar ca pe o chestie care mă duce repede și uscat de la A la B.
Așadar și prin urmare, având cam 20% din valoarea mașinii cadou de la părinţi (altfel nici nu primeam împrumutul), am demarat dosarul de credit auto pentru restul sumei, logic. Alegerea băncii a fost din nou condiţionată de motive tipic românești, care mă enervează și acum, așa că nu vor mai fi dezbătute. În mod normal îmi trebuiau cam 2 zile libere de la lucru ca să rezolv treaba cum se cuvine: una înainte de sosirea mașinii, ca să pregătesc creditul, iar a doua după, ca să am timp sa fac asigurări și alte prostii. Dar “company policies” plus auditul industrial de săptămâna asta nu-mi permit acest “lux”, așa că-mi rămân orele din afara programului. Cum nici o bancă nu mai lucrează când ies eu de la lucru, îmi rămâne doar dimineaţa.
Mă prezint cuminte la 8 la reprezentanţa Dacia, de unde trebuia să ridic doar o proforma și un aviz de plată pentru avansul achitat deja; teoretic, 5 minute. Pula! D-ra contabil sau ce-o fi “a adormit în dimineaţa asta, mai întârzie”. Asta este, îmi zic, și merg la bancă, doar trebuie să rezolv azi creditul că-n altă zi nu am nici un minut liber. Și ar fi de căcat să vină mașina iar eu să n-am banii! Din fericire, sediul e la câteva minute de mers pe jos. Fumez o ţigară pe drum și mă prezint prompt, cu dosarul aproape complet, la biroul Credite PF. Dosarul e bun (thaaaaa), trebuie să deschid un cont și să aștept hârţoagele de la Renault. Sun la Renault: “În câteva minute sunt gata, lucrează colega deja la ele și le trimitem prin fax la bancă” (repet, un aviz și o proforma!) Le spun că vin personal după ele, că doar n-o să treacă o copie în facsimil drept document original la dosar.
Alte câteva minute pe drum, altă ţigară, showroom: “În 5 minute sunt gata”. Mai fumez o ţigară în parcarea ticsită cu MCVuri și Clio aburite de la roua dimineţii și frigul de afară. A, e frig afară și sunt răcit! De vis. Cu 3 hârtii sub braţ merg pufăind spre bancă. “Dosar complet, d-le Drăgan, vă anunţăm în 2-3 zile cum s-a soluţionat”. Doar pozitiv, în gândul meu, doar suntem în România și eu am venit cu recomadări la voi!
Am întârziat deja jumătate de oră la lucru, dar puteam să ajung lejer înainte de 9, conform programului. Mai fumez o ţigară până în staţia de taxi și urc în mașină pentru o cursă până în partea cealaltă a orașului. Necesară, de altfel, deoarecea varianta #2 ar fi fost 50 de minute cu tramvaiul. Mai asta îmi lipsea.
Ca să fie dimineaţa completă, îmi amintesc de pachetul din rucsac: azi e rândul meu să cumpăr cafea pentru birou, ultima porţie s-a băut deja de ieri. Și e deja ora 10. Firește că mă întâmpină colegii cu mecle adormite și sictirite: “Ai întârziat.” Să mori tu!