Mai știţi mirosul ăla de toamnă târzie, de frig amestecat cu fum umed, de la mormanele de frunze uscate incinerate de moșii gospodari prin spatele blocurilor, în dupămesele leneșe de duminică? Cerul senin, albastru intens, soarele înșelător? Azi e vremea așa, dar n-am mai simţit demult mirosul ăla, deși îmi place foarte mult. Îl pot sintetiza perfect și acum, la mulţi ani de când mi-a mângâiat ultima oară părul din nas. Fumul albăstrui și aroma ascuţită urlă “toamnă” din toţi bojocii.

Cam într-o săptămână ar fi momentul pentru focurile de toamnă; încă nu sunt toate frunzele uscate, încă nu sunt trotuarele lăturalnice ticsite de un covor jilav și moale, maro și galben, așa de plăcut la atingere când ari prin mijlocul drumului mici tranșee cu încălţările proaspăt curăţate, abia scoase din dulap, unde au stat peste vară. Mi-aș dori să mai simt mirosul de funze arse.. unde mi-s chibriturile?