Baziaș

Am fost weekend-ul trecut pe Dunăre, la Baziaș, într-o pensiune găsită de tânărul Bilţiu înainte de 1 mai. Plecat fără mari pretenţii sau cu vreun chef major, am lăsat în urmă furtuna din Timișoara și am luat-o spre graniţa cu sârbii. Până să ajungem la pensiune, dispăruseră toţi norii și am parcat pe malul Dunării pe 20 și ceva de grade foarte plăcute.

Au fost 3 zile faine, m-am simţit excelent, am mâncat bine (preponderent pește, bineînţeles), am băut, am lenevit la soare. Dar, cel mai important, m-am dat în și pe lângă barcă toată ziua! Cristi și Cipi au venit cu minunatele ambarcaţiuni la ei, așa că toată lumea s-a distrat pe apă. Accesorii: colac, surf, skiuri și multă benzină.

Cele mai tari senzaţii sunt pe surf, că e și-așa o scândură instabilă, plus că viteza cu care te tractează barca nu-ţi permite să te ţii de nimic sau să îndrăznești să stai în picioare. Dar skiul nautic mi-a plăcut cel mai mult. Am reușit să mă ridic din prima din apă și m-am ţinut bine! Singura căzătură a intervenit câteva minute mai târziu, cănd mi-au cedat toţi mușchii din corp :D O tură cu skiurile pe apă e cât o săptămână de tras la fiare. Efortul e incredibil de mare, dar și răsplata pe măsură! Abia aștept să mai încerc.

Faza serii: Jack Fish. Ingrediente: 100ml Jack, 1buc pește, același pahar. Se bea, că doar nu facem risipă! :)

Cam ăsta a fost, pe scurt, sfărșitul meu de săptămână. Aici pozele cu peisajul mijto, beţivii și ţestoasa.