Despre vecinii mei

Chinezii sunt un popor umil. Așa au fost educaţi și nu-i pot condamna. Am voie, în schimb, sa privesc și să mă amuz!

În clădirea unde locuiesc sunt vreo 20 de apartamente. Chinezii (studenţi în general) reprezintă vreo treime din chiriași. Au o mică gașcă a lor, gătesc împreună, iau împreună autobuzul și… cam atât. De după-masa, cand se întorc de la ce-or face ei prin oraș, și până seara, ori se ascund prin camere, ori mișună prin bucătăria comună. Ceea ce n-ar fi rău, că am vecini nemţi mai încuiaţi ca ei. Nasol e că le pute mâncarea de-ţi pică părul din nas! Odată au scăpat praf de chili pe plita electrică. Intru eu vesel în bucătărie, când simt mă plesnește cineva în moalele capului. Așa mi s-a părut, cel puţin! Aerul nu numai că era de nerespirat, dar puţinele molecule de toxine care-au apucat să mi se lipească de nări, au reușit s provoace și să amplifice stări nemaiîntâlnite de un muritor de rând ca mine. Am crezut concomitent că ameţesc, mă sufoc, înghit un pahar de tabasco, îmi prind unghiile în menghină… am strănutat, am plâns ca o bocitoare și am tușit până mi s-au dilatat corzile vocale. Bătând în retragere, le-am zis una de morţi și sărbători legale și am fugit la aer. Bucătăria a fost impracticabilă vreo două ore.

Unul dintre ei, prof. dr. cică, e probabil cea mai scârboasă persoană pe care-am văzut-o în ultimul timp. Pe lângă evidentele probleme cu igiena, tovarășul are o afecţiune cronică la gât care-l face să horcăie ca un tbcist, să tușească greţos ţi să scuipe pe unde apucă. Evident că mâncarea gătită de el pute cel mai tare, lucru ce nu-l împiedică să mormăie ceva muzică pe limba lui, bineînţeles doar când nu se-nneacă-n tuse.

Dar să nu credeţi că micuţii cu ochii trași în șliţuri orizontale nu se distrează! Ohooo, mare atenţie când o pun d-un bairam, uitaţi-vă atent, s-ar putea să-l rataţi. Cum de? Păi simplu! Par egzamplă: Revelionul chinezesc. Mare ocazie de chef, clar pentru toata lumea. Și scumpii mei vecini au lăsat impresia c-or să dărâme cartierul: s-au dublat la număr, au excelat o zi întreagă în prepararea de balegi comestibile, au cumpărat băutură (aproximativ o bere de persoană), au pus masa, au adus un platoaș, o atenţie, o măslină, și… pula! Anul porcului a început pentru ei cam ca porcu’! S-au așezat toţi la masă, au mâncat, au băut, s-au strâns în jurul uni laptop și au ascultat ceva de genul șlagăre de-ale lor. Tragic a fost când și-a făcut efectul bruma de alcool pe care-au înghiţit-o. De la clasicul și enervantul șușotit (din ăla ce-ţi provoacă reacţii precum: “vorbiţi în pula mea mai tare, sunteţi într-o ţară liberă!”) au ajuns să acopere televizotul cu glăscioarele lor firave și cristaline. TV dat la maxim! Lovitura de graţie a venit când au început să se lălăie cu toţii în ritmul lălăielii ce curgea bleg din boxele minuscule ale laptopului! Minoritar printre minoritari, mi-am introdus coada între picioare și-am plecat în cameră. Ce-i prea mult e de-ajuns!

Aștept cu nerăbdare noi întâmplări din lumea gălbiorilor. Până atunci, un hip-hip-ura pentru meniurile în engleză din restaurantele chinezești!