Schimbare

De aseară am o certitudine: weekendul viitor mă mut împreună cu Mădă! Ideea s-a conturat de aproape un an și, dintre mai multe variante plauzibile, era cea mai indicată, pe termen scurt, pentru relaţia noastră la distanţă de până acum. La TM am un apartament care stă de vreo 6 ani închiriat, eu am deja un job bun și ea are șanse mari de angajare pe posturi la fel de bune.

Singura problemă a fost lipsa  sau proasta comunicare pe axa je – ai mei – chiriași. Astfel, abia pe la 1 octombrie ’08 a catadicsit tata să le spună chiriașilor să se mute, spre uimirea noastră generală, că dor vorbisem din mai cu el de asta. Ei au cerut răgaz până “după sărbători”, ca să apucă să-și facă credit pentru a cumpăra un apartament nou. Am strâmbat din nas, dar am zis OK. Mădă își dăduse de mult demisia de la firma unde-și făcuse licenţa și care îi oferea condiţii bune în Cluj; ar mai fi putut lucra măcar juma’ de an pe un salariu decent, în loc să fută buha pe-acas, așteptând să se golească apartamentul meu. Dar cine s-a gândit iniţial că toată mișcarea asta s-ar tergiversa într-atât?

Booon, se apropie sărbătorile și îi sun discret pe chiriași, să văd dacă se cară. Răspunsul e dubios “mai avem 2-3 apartamente în vedere”. Asta fiinde prin 15 decembrie!!! M-am gândit “ce pula mea aţi făcut până acum?” dar nu am zis nimic. Îmi iau concediu până pe 12 ianuarie, că doar “după sărbători” pleacă ăia și mi-ar trebui timp liber să car bagaje dintr-o parte în alta. Ete pula, în schimb…

Prin 7 ianuarie mă duc cu Mădă pe-acolo (ea fiind în vacanţă la TM), să vadă și ea viitorul cuib. Iar întreb de data plecării, răsunsul fiind și mai intrigant: “Păi băncile nu dau credite mai devreme de februarie”. Iar tac, iar îmi amintesc că stimabilul e fost coleg de lucru cu tata, că eu n-am nici o legătură cu înţelegerea dintre ei, că trebuia să-l bat la cap mult mai devreme pe tata, că-mi bag pula, că plec în lume. Ajuns acasă, îl confrunt pe bătrânu’, care-mi zice sec să mă descurc; tot ce știe el, știu și eu despre chiriași.

Drept urmare, apar din nou la ușa chiriașului mea cu un termen fix: 23 ianuarie, unul EXAGERAT de generos pentru evacuarea unui apartament. Au avut totuși peste 3 luni. 3 în pula mea!

Aici începe tipu’ să-mi explice că a găsit apt., dar nevastă-sa face trei luni la ultimul job abia pe 30 ianuarie, deci abia atunci își poate calcula creditul, deci ar vrea să rămână “până la sfârșitul lunii”. Fac un calcul în cap: 31 ian. – weekend, deci adeverinţa ei vine cândva în prima săptămână din februarie, apoi altă zi de depunere a actelor, alte zile de evaluare a dosarului, alta pentru aprobare și virare bani, alta până primește constructorul noului apartament banii, altele 2 până evacuază… Ameţesc discret, dar mă păstrez calm și perspicac pe exterior și plec zicând că e deja prea mult, rămâne 23. El mă roagă să mă mai gândesc, în timp ce-mi amintește că interfonul e stricat. De 5 luni. “Păi nu trebuia să-l anunţi pe taică-meu???”

Ieri l-am sunat să-l anunţ că nu mai amân nimic, și mi-a vorbit la telefon cu un ton de “mi-ai violat nevasta și mi-ai înecat hamsterul”. Mă doare-n pulă; 3 luni!!!?!!??? Afffarrăăăăă!