Consulatul German a organizat zilele astea, cu ocazia Zilei naţionale a Theutschlandului (lamulţani să trăiască!) o serie de evenimente mai mult sau mai puţin interesante, grupate sub titlul “Bega Boulevard“.
Cea mai amuzantă parte a fost cursa de raţe de plastic ţinută pe Bega, pe porţiunea din dreptul parcului de la Flora. Scopul final era strângerea de bani pentru renovarea fântânii din Unirii și montarea de filtre de apă în școlile din oraș, iniţiativă deșteaptă până la urmă.
De toată tărășenia aflasem la lucru alaltăieri, când am primit un mail de la secretariat cum că primisem, prin tragere la sorţi, una dintre cele 200 de răţuște cumpărate de firmă pentru a dona bani. Yaaay I won!, așa că m-am prezentat în după-masa asta pe malurile Begăi să-mi urmăresc raţa.
Turned out they’d sold 6000 rubber duckies for charity. La 5lei/raţă s-au adunat ceva bani, plus cursa separată a răţuștelor sponsorilor, care au dat 1000lei pe fiecare raţă. Sper să renoveze fântâna cum trebuie!
Normal că raţa mea a venit în pluton, probabil pe locul 2000+, dar mi-a plăcut ideea cursei. A fost multă lume, chiar dacă ploua tare. Și am mâncat un Weißwurst cu muștar din ăla de casă cum fac nemţii, o nebunie!
Comments
4 responses to “Bega Boulevard – rubber duck race”
Vernais, erau si pralesi care aportau ratele?
Herau hiniţal, dhar hau plecat când hau hăuzît că reţele nu herau dă haleală.
Deci nu stiu cum de iti plac Wurst-ii aia, poate erau facuti in Ro, ca aici tare scarbosi sunt… in plus la orice chermeza, Bratwurst cu o piinica si bere Koenig Pilsner, altceva nu exista aici…
În Bayern sunt ft buni, mai ales muștarul ăla! O fi si chestie de gust probabil, nu zic că nu arată ciudat…