… sau “Babe printre noi: Coșmarul de luni dimineaţa”
Tramvai aglomerat, puturos și lent într-o dimineaţă în care n-am chef de nimic. Eu, cu gândurile mele, restul pasagerilor, cu anii lor. Credeam că scad media de vârstă în vagon, dar la o privire mai perspicacă m-am blazat: toţi călătorii sunt atât de antici încât vârsta mea ar avea o influenţă asupra celei de-a 3a zecimale a mediei, în cel mai bun caz.
Brusc simt un junghi nedefinit și nevoia să dau muzica mai tare în căști, însă fără vreun efect favorabil. Mă irită ceva la creierul mic și realizez cauza doar când dau o cască jos: 128 de decibeli piţigăiaţi îmi cotropesc sărmanul timpan. Evident, e vorba de două babe hiperactive la ore mult prea matinale pentru gustul meu. Descriere: Baba1, machiată aiurea și etalând un rarisim “dö-piees” de-un sublim crem spălăcit, îi spunea Babei2, costumată în negru (trebuia, nu?), cu părul roșcat-violent (știu, completare cromatică inutilă, din nou s-ar subînţelege), că ea pune în pesmetul pentru șniţele și un pic de “boiauă” și “veghetă”. Coroborat cu putoarea moșului nespălat din dreapta mea, era să borăsc spontan. M-am abţinut, căutând un reper vizual plăcut undeva pe stradă.
N-am reușit. Baba3. Enter, stage left-puţin-în-spate. Îi povestea unei vitime demne de milă (nu a scos un singur sunet cât am stat în vagon) cum copiii și nepoţii ei sunt atât de bine ajunși, dar proasta aia hoaţă de noră-sa e numai pe profit, trage renumele în jos, hoaţa naibii, ar fi trebuit să ne judecăm cu ea pentru cele 15 milioane. (eu speram să nu fie totuși euro, mi-ar fi fost prea ciudă) Nesimţita de noră!
Am un nou obicei de când circul cu tramvaiul: număr în gând staţiile până la destinaţie. La faza cu nora bandită eram la “1”. Și mi s-a părut cel mai mare număr prim cunoscut umanităţii!
P.S.-B.p.C.*: Baba1 a început să vocifereze strident în franceză când o altă babă (notată aici doar din complezenţă cu Baba3) nu i-a făcut loc să coboare în staţie!
(!) Acest post nu este un pamflet. E realitatea de dimineaţă. Realitatea reală, nu aia de pe sticlă.
* Post Scriptum – Bomboana pe Colivă.
Comments
8 responses to “În tramvai este hazliu”
Nesimţita de noră! aia s io!:))
Să-ţi fie rușine! :) >:d<
Ce-o zis Baba in franceza?
Popescul unde era?
Mihi: nu stiu sa scriu ce-a zis aia in franceza
Mitzul: pffff
Mihi: hai ca-ti scriu cum se aude
Mihi: poate iti aduci tu aminte
Mihi: “sa-iior, mais je crois pas, mdame, vv degajer les escalliers plus vite” si inca ceva cu impossible dar nu am inteles
Mitzul: saior?
Mitzul: saiior?
Mitzul: ce-i aia?
Mihi: asa se pronunta, plm stie
Mihi: l-am mai auzit
Mihi: e un fel de “asa ceva ţţţ”
Mitzul: habar nu stiu ce i-a zis
Popescur era la Lactobar, savurând cafeaua cu pălincă! :D
Cum dracu am putut scrie “habar nu stiu”?
Popescur sucks, kind of.
btw, 1 nu e numar prim :D
Cititorii mei e mai intelijenţi decât ai lor. Mi s-a părut pe moment că scriu ceva foarte artistico-metaforic și mi-a ieșit o glumiţă pentru matematicieni. Așa-i, mtX, mea culpa, dar nu mai corectez acum postul. Daţi voi un Del imaginar la “prim”, sau presupuneţi că eram la antepenultima staţie. În momente din astea îmi pare rău c-am studiat geodezia în loc să mă fac inginer, așa cum a zis mama. :(
noah cacat nici eu nu mi am dat seama pe moment.niciodata n am fost buna la mate:))si asta cu unu si cu doi numere (im)pare ,prime e cam tricky situatia ca vb aia:’One is the loneliest number/That you’ll ever do/Two can be as bad as one/It’s the loneliest number since the number one’.am zis!