Meteosensibil?

E oribilă vremea, nori negri peste tot, beznă, ploaie, frig! N-am niciun chef de lucru. Așa de bine sună varianta aia care include ceainăria, ceaiul/cafeaua și mai mult decât plăcuta ta prezenţă. Să stăm faţă-n faţă la masa de la geam, să vorbim puţin și să sorbim cu înghiţituri mici și rare din ceștile fierbinţi. Aș pierde așa o zi întreagă, observând cu tine trecătorii zgribuliţi pe sub umbrele, noi fumănd câte-o ţigară din când în când, ca mai apoi să le stingem de-o data, cu gestul ăla de cowboy sictirit la ultimul fum. Să fie suficient de cald în bar ca să nu simţim frigul de afară. Mai pe seară să aprindă chelneriţa lumânări pe masă. Eu să întind discret mâna pe lângă sfeșnic, într-o pornire de adolescent buimac, tu să te uiţi zâmbind la ea și să raspunzi la gest, până ni se ating vârfurile degetelor, moment în care ni se întâlnesc privirle, rămânând fixate pentru o secundă. Sau sunt minute? Plecăm agale de la masă. Nu mai deschidem umbrela pentru distanţa scurtă până acasă, ne ridicăm doar gulerele peste urechi și grăbim pasul încolăciţi unul lângă altul. Călcăm ritmat, sincronizat, tu cu capul un pic plecat pe umărul meu, gândindu-te pentru o clipă “Ce bine că nu trebuie să ne ţinem de mână”, dar eu te cuprind pe după spate, bag mâna la tine în buzunar și iţi prind în palmă pumnul strâns ușor, din cauza frigului. Peste jumătate de oră dormim deja sub trei plăpumi, perfect mulaţi într-o îmbrăţișare caldă. Cât de fain e să adormi zâmbind… abia aștept!