Blog

Așadar, în ordinea cronologică:

Gărâna Jazz Festival,  sâmbătă, 18.07. Ne-am dus cu Anda și Nelu, via Văliug. Planul era să plecăm suficient de devreme din TM ca să apucăm o baie și un grătărel pe lac la Văliug, apoi să ajungem în Gărâna cam când începe muzica. ERR… WRONG! În primul și-n primul rând, am plecat cu mai mult de 1h întârziere din cauza lui je, care, ca un pulete de liceu, a băut 3 beri și un rom cu cola în seara precedentă, și a borât toată noaptea. Sincer, îi suspectez pe ăia de la Ursus de bere cu chimicale, și pe ăia din birtu’ subteran Taine, de ventilaţie inexistentă. Dar astea sunt scuze-pateu, esenţial rămân stomacul meu pungă și realele dificultăţi de a sta pe picioare sâmbătă dimineaţa.

În fine, ajungem la Văliug, călcăm în picioare și cauciucuri masele de cocoalari, găsim un loc de parcare la dracu’ pe undeva, ne așezăm pe un ponton cu restaurant și loc de baie, aprindem o ţigară, comandăm păpică și beuturi, mai fumăm o ţigară, comandăm păpică, … wtf dude?! Da, în momentul ăsta ar fi trebuit să ne ridicăm, atunci când, după juma’ de oră a venit vaca aia să ne refacă comandă, că pasă-mi-te au pierdut prima variantă prin bucătărie. Booon, mai fumăm. După vreo oră vine vaca: “Știţi ciorba de văcuţă comandată de Dvs. acum se face. Vă mai sevesc cu ceva până atunci?”. Cum pula mea nu ne-ai zis de la început, gândesc, dar zicem cu toţii: “OK, aduceţi doar felul 2”. Și mai aprind o ţigară. Mi-era deja foame, începusem să-mi revin și nici nu făcusem încă baie!!! După vreo oră și 40 întrebăm: bun, cum stăm cu felul 2? Vaca cică “acum l-au pus pe grătar”. DE-ACU’ 4J DE MINUTE?!???!?! MUE MAH! Plecăm nervoși la baie și, trecând pe lângă bucătărie, Mădă aude: “Nu le mai pune pe grătar că ăștia pleaca”. Tot ea a fost cea care, după 15 minute de stat acolo, a zis că nu-i de stat. Restecp!

Apucăm să ne bălăcim într-un final și, înfometaţi, urcăm la Gărâna. Unde, sürpriză, toate pensiunile au stand jos în poiană, la festival, și nu mai servesc păpică ÎN pensiunea propriu-zisă! Batem străduţa principală cu morţii și răniţii-ntre dinţi și cristoșii la-ndemână, poate-poate dăm peste cineva care mai gătește în sat, și reușim după -din fericire- puţină căutare. Mâncarea e exact ca la mama acasă, exact mai exact ca mâncarea de duminică, când eventual trec și rudele în vizită. Ciorbă acră și cu mulă carne și legume, șniţele de vită ușor uleioase, pireu și salată de varză. Miam! Să purcedem spre festival!

Am ratat cam tot Platonic Band, dar am auzit practic întreg recitalul din sat, pentru că scena e orientată în direcţia aia. A sunat fain, din câte îmi dau seama. Dar noi am ales ziua asta “pentru chitaristu’ ăla american, dacă tot mergem până acolo”. Nu puteam sta decât o zi, din motive pecuniare. Ignorant fiind (adică ascultător ocazional de jazz, nu cunoscător de biografii și istorioare cu și despre interpreţi), nu auzisem de vedeta anunţată a festivalului, John Abercrombie, până acum. Nici tatăl unui prieten, de meserie chitarist de jazz, londonez de zeci de ani, cunoscător al scenei, nu prea auzise. Dar nu contează, show-ul a fost de o rară calitate. John al nostru, împreună cu mai tinerii acompaniatori la tobe și contrabas, au prestat vreo 2h un jazz “de la mama lui”, fără voce, tehnic, liniștit, ritmat, curat și relaxant. Mi-au plăcut foarte mult!

Ca bis la bis-ul lor, a venit furtuna, chiar când au terminat să cânte! Anunţată de vreo jumătate de oră de fulgerele din zare, ruperea de nori a risipit instantaneu toată populaţia de le festival. Atâta ploaie nu am mai văzut de ani de zile, cu vânt foarte puternic, fulgere babane și tunetele de rigoare. Noi am avut noroc să ne adăpostim într-un cort solid și etanș a unor dudettes anglofone care vindeau tricouri, hamace, alte mărunţișuri și ceai cald. Mersi de găzduire! Scăpaţi uscaţi după două ore de izolare în cort, ne-am hotărât să ne întoarcem la TM, că oricum planul era să revenim după concerte. Poiana era îmbibată cu sute de milioarde hectolitri de apă, era greu șă pășești în siguranţă, iar repunerea în funcţiune a sculelor de făcut muzică ar fi durat nedefinit de mult. Așa că am încheiat atunci aventura gărâneză de weekend.

Trecem la Festivalul Peninsula, 24-26 iulie. Era și pe 23, dar nu ne-am putut lua mai multe zile libere. Vineri a fost cocălărime la greu! Motivul: Tiesto. Acum nu știu cum arată un set Tiesto la Ibiza, de exemplu, dar publicul care s-a adunat aici lasă multe de dorit. Și glumit! Am văzut colecţia toamnă iarnă de tricouri cu sclipici de puta madre, cu Italia, cu burtă D&G, am putut intui următoarele trenduri de lanţuri dă haur și blugi rupţi, maieuașe pă piele solarizată sau săndăluţe cu toc de 15 prin praf, pământ și noroi. Dar mă opresc aici, îmi place să cred că nu-s judgemental :)

Am mai văzut Vama (gay!), Neo (prea electro pentru gustul meu), Sarmalele reci (decent; nu sunt fan, dar au sunat bine), Ultimul rând (punkrock pretty cool), Balkan Fanatik (un fel de Zdob și Zdub ungurești, dar mai sk și mai hardcore, foarte mișto și recomandabil!), Gojira (foarte minimal sau cum i-o spune genului, dar sună fain) și, firește, Tiesto. Un DJ olandez din top 5 mondial, foarte priceput, de altfel, dar cu un public românesc precum cel descris mai sus. N-am stat la tot set-ul, dar mie mi-a plăcut (a remixat inclusiv Coldplay sau Killers). Mai ascult în mașină muzică de-a lui și chiar eram curios să văd live ce face. A fost OK, dar am plecat repede acasă, să nu nimerim pe-acolo printre ghiolbani beţi.

Sâmbătă am avut/văzut: OCS și Iris (nimic notabil), Richard Dorfmeister și un MC zvăpăiat (techno old-school) și o serie de formaţii românești, maghiare sau austriece care nu prea mi-au plăcut. Atracţiile serii au fost Primal Scream și Nine Inch Nails. Primii, scoţieni de origine, sunt cam zgârciţi și cu muzica. Deși numele lor sugerează rock sălbatic, ei sunt de fapt cam lălăiţi, iar solistul nu arată nici pe departe cum te-ai aștepta de la un front-man al formaţiei cu un astfel de nume. Știam asta din videoclipurile văzute de-a lungul timpului și mi s-a confirmat și live. Au încheiat seara (pentru noi, că n-am stat la DJ-seturile din noapte), NIN. Nici de ei nu-mi place în mod deosebit, dar pe scenă sunt foarte buni. Mi-a plăcut show-ul (poate cu prea multă lumină – v. poza), sunetul a fost foarte bune, rock bun de tot. Dar tot n-o să-mi cumpăr vreun CD de-al lor.

Ultima zi a adus de fapt motivul pentru care am venit la festival: The Prodigy! După câteva ratări spectaculoase în ţară și la unguri, am reușit amândoi să-i vedem, într-un final! Până la ei am mai văzut Viţa, Timpuri Noi, Freestylers și Tankcsapda (un fel de Green Day unguresc și mai rockuitor, mijto chiar) care toţi au cântat bine, numai că noi eram nerebdători să vedem Prodigy! Și i-am văzut. A fost pizdă.

From Festivalul Peninsula

Total: 78103 km